Am un proiect nou – ECOMAMI

Marele meu defect este ca vreau sa fac prea multe lucruri si nu doar vreau, dar ma si apuc de ele.

Ca urmare, am neglijat (temporar) acest blog pentru ca am inceput un proiect nou impreuna cu prietena mea, Ioana. Un proiect de autoeducare si de educare a mamelor (si nu numai) in spirit eco. Se cheama Ecomami si are deja blog (ecomami.wordpress.com). Blogul il intretinem impreuna  – eu si Ioana. Pe blog veti gasi articole diverse, in special despre cresterea copiilor intr-o lume eco.

Ioana este jurnalista si mama eco, scrie foarte bine si se documenteaza (ca un adevarat jurnalist) asa ca zic eu ca va merita sa cititi scrierile ei.

Tablou pentru Maia

Maia, fata nasilor, a implinit luni o luna. Ca sa marcam momentul i-am pregatit un tablou personalizat, sa nu cumva sa uite lumea cand ar trebui sa o sarbatoreasca.

Tabloul este opera de arta a prietenei mele Anca. Daca va intereseaza dragalasenii facute de manutele ei dibace o gasiti la artizanca.wordpress.com

Mesajul bun conteaza. Mai mult decat imaginea.

Anul trecut prin toamna, fundatia Renasterea era criticata pentru reclamele sale stradale care aveau ca scop sa le faca pe femei constiente de importanta controlalelor periodice pentru depistarea cancerului de san. Reclamele aveau o conotatie sexuala, nepotrivita cu scopul campaniei. Ieri am vazut in oras un alt fel de panou publicitar, al aceleiasi fundatii. Fara imagine, doar un mesaj scris cu litere de o schioapa, atat de lung cat sa iti poti acorda un ragaz sa-l citesti. Un mesaj care spunea simplu, sa donezi 2% din impozit, pentru ca de acei bani 4 femei si-ar putea face cate o mamografie. Pentu mine, textul simplu, scris cu alb pe un fundal roz, a fost mai catchy decat 100 de imagini.

Mi-am aruncat o privire ceva mai departe, asupra unui panou cu reclama la o guma de mestecat, cu o poza uriaza si fara un mesaj vizibil de la distanta la care eram. Si concluzia a fost ca bine scris, mesajul bate de departe imaginea.

Madamele – suflete in competitie politica

Tot imi propun sa scriu despre noua abordare in promovare electorala prin panotaj stradal (cel putin) a Lilianei Minca. Zilele acestea, trecand prin sectorul 4, am observat o schimbare de macaz in conceptul de promovare al candidatei PC la alegerile de duminica urmatoare (25 aprilie a.c.). Dupa ce inceputul campaniei  a demarat sub culorile partidului, iata ca strategii de campanie ai doamnei Minca au considerat de cuviinta sa imprumute din conceptul de imagine al lui Teo Trandafir,candidata PDL, cu scopul de capta sau recastiga dintre simpatizantii proaspetei politician. Astfel ca daca sloganul lui Teo este „Mai mult suflet, mai putina politica”,  doamna Minca vine si ea cu un slogan imitativ „Cu suflet, lupt pentru tine” (sper sa fie o redare corecta, oricum partea „cu suflet” este reala). Nu mai vorbesc de faptul ca noile banere ale doamnei Minca sunt in aceleasi culori ca si cele ale  candidatei PDL. Sa fii descoperit analistii si creatorii de imagine ai candidatei PC ca sufletul si culoarea verde au sanse de succes electoral mai mari? Si nu ma nedumereste atat culoarea verde, ci sufletul care devine in acest moment un potential vector (ca sa folosesc un cuvant sofisticat:)) de credibilitate politica.

Schimbarea aceasta de imagine ma face sa cred ca Teo Trandafir i-a pus pe jar un pic pe Minca si echipa de campanie. De asemenea, ma face sa cred ca „creierul” operatiunii este mai degraba o persoana viscerala, decat una analitica si pe deasupra experimentata. Cum sa nu stii tu, strateg de imagine, ca astfel de schimbari sunt periculoase cu asa putin timp inainte de momentul electoral. Cu atat mai mult cu cat persoana a carei imagine se schimba nu are versatilitatea necesara pentru a „purta” aceasta schimbare. Si cum sa iti imaginezi ca „sufletul” din slogan este cel care va face ravagii electorale cand mai degraba sansele doamnei Trandafir sunt date de atributele ei personale, iar „mai mult suflet si mai putina politica” reprezinta o eticheta a inocentei sale de politician. Pentru mine, nuanta semnificativa este urmatoarea: pe Liliana Minca atributul „cu suflet” are scopul de a o umaniza pe ea in ochii electoratului, in timp  „mai multul suflet” al lui Teo are scopul de a umaniza politica in general si PDL-ul in particular.

Oricum sufletul nu are nimic nevoie de a face cu politica. Politica are ca atribute pragmatismul, cinismul, interesul de grup, scopul imediat scuzat de mijloace. Dar nu sufletul.

Vedem deci duminca nu care suflet este mai mare, ci care face mai multe voturi.

Eu cu care Madam votez?

„Eu cu care Madam votez?” ar putea fi intrebarea pe care locuitorii din sectorul 4, de pe raza colegiului 19, si-ar putea-o ridica in urmatoarele 10 zile.  Ei au de ales intre doua candidate, Teo Trandafir si Liliana Minca,  prima din partea liberal-democratilor, a doua din partea conservatorilor.

Sa vedem care este „oferta”.

Prima politician novice, a doua ceva mai versata in „de-ale sistemului”. Prima cu abilitati de comunicare, a doua cu „clont”.  Prima cu ceva iluzii asupra sistemului, a doua cu experienta sistemului.

Teo Trandafir, candidat PDL (sursa: Mediafax)

Pe ambele le-am vazut pe sticla: pe prima in principal in postura de moderator de televiziune, pe cea de-a doua in postura de invitat, in principal ca fosta sefa a Loteriei Nationale. Ambele cunoscute, dar Teo mai populara si sigur si mai iubita decat doamna Minca.

Liliana Minca, PC (sursa: machiavelli.ro)

O va ajuta pe Teo capitalul de simpatie sa castige in fata mai „batranei” Liliana Minca, intr-un fief electoral PSD-PC? Sanse ar avea. Nu cred ca intamplator a renuntat PDL la a numi un candidat cu state vechi in partid, eventual barbat, in favoarea vedetei Teo Trandafir. Au ales un personaj candid in ceea ce priveste politica, mai popular ca doamna Minca, cu vorbire mai aleasa, asupra caruia sa nu planeze suspiciuni privind felul in care a „agonisit” averea . Un personaj cu intentii bune si care crede in propriile intentii (nu aduc in discutie si sansa sau capacitatea de a le pune in practica). Un personaj pe care sa-l poata disocia de afacerile controversate (cel putin), erorile sau incompetentele revelate si nerevelate ale PDL. Pentru a sustinere aceasta disociere pana si banerele candidatei PDL au alte culori si alta identitate decat ale partidului. La apogeu mi se pare insa declaratia candidatei: „Mi-au explicat clar că nu au nevoie de încă un om politic care să sforăie în continuare în Parlament, care să scoată idei pe care nu le poate duce la bun sfârşit”(sursa: Mediafax). Deci Teo trebuie disociata de sforaitorii asumati ai partidului si de incapacitatea de a duce la bun sfarsit lucruri.  Ha!

Nu cred ca alianta PSD-PC se bucura in acest moment in acest colegiu de o sustinere suficient de mare care sa dea rezultat indifirent de candidati. Plus ca acest vot uninominal aduce alegerilor un iz oarecum local si in cele mai multe situatii la alegerile locale s-au votat mai degraba oameni decat partide.

In calitate de pur observator astept cu nerabdare rezultatul.

Teo Trandafir si Liliana Minca se vor confrunta electoral in Colegiul 19 pentru Camera Deputatilor din Bucuresti in data de 25 aprilie, cand vor avea loc alegeri parlamentare partiale, ca urmare a faptului ca Daniela Popa, reprezentanta conservatorilor,  a parasit Camera Deputatilor pentru a deveni membru in Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Suparat pe Antena 3 si Realitatea TV, PDL nu isi mai trimite reprezentanti la emisiuni

„Din respect pentru o informare corecta a cetatenilor, PDL a hotarat ca, incepand de maine (vineri, n. red) reprezentantii sai sa nu mai participe la emisiunile de dezbatere organizate de Antena 3 si Realitatea TV pana cand aceste posturi vor reveni la o informare critica, dar corecta a opiniei publice”, a anuntat joi vicepresedintele democrat-liberal Gheorghe Flutur, citat de Agerpres, citat de pesurse.ro.

Sa le explice cineva domnului Flutur si PDL-ului ca o informare corecta presupune ascultarea tuturor partilor implicate. Adicatelea, tocmai participand la emisiuni si sustinandu-si propriile puncte de vedere vor putea spera sa aiba parte de informare corecta. Daca se vor duce la alte televiziuni sau vor folosi alte canale pentru a da replica jurnalistilor celor doua posturi incriminate nu inseamna ca ei fac ceea ce trebuie pentru a asigura o informare corecta. Inseamna doar ca se vor adresa altei audiente, care le este oricum simpatizanta.

Este adevarat ca uneori este de preferat (si poti iesi mai castigat) sa nu raspunzi unor atacuri, ci sa le lasi sa se stinga de la sine. Insa nu cred ca este neaparat cazul de fata. As zice ca in loc sa se supere precum copii de gradinita, mai bine si-ar asuma confruntarea politica si si-ar cauta niste reprezentanti care pot face fata chiar si unor abordari jurnalistice sa le zicem potrivnice.

P.S. Domnii de la PDL au ramas cu ceva reflexe nedemocratice practicate pe vremea partidului stat. Nu toata presa trebuie sa va fie partinica, nu tot poporul trebuie sa va ovationeze. Valabil si pentru contracandidatii politici. Fiecare sa isi asume si sa fie constient de aripa simpatizanta, respectiv de aripa potrivnica a presei. Valabil si in cazul electoratului.

Lectia de eco in Tabu de aprilie

De fel nu prea cumpar reviste asa numite pentru femei. Mi se pare teribil de plictisitor sa gasesc aceleasi „informatii”, repetate in diferite reviste in forme diferite.  Nu ma intereseaza articolele despre moda, frumusete, vedete autohtone sau altele asemenea. Nu ma pasioneaza temele abordate light, consumerist, ci daca ma intereseaza ceva, atunci caut informatii specializate, cat mai profi, cat mai documentate, argumentate si sustinute de cercetari.

Am cumparat totusi Tabu-editia eco (editia de aprilie). Plecam in vacanta de Paste si am zis sa am ceva de rasfoit. Nu ca nu as fi avut optiunea cartilor. Dar m-a zgandarit Cristina Bazavan, cand a afirmat intr-un post al ei ca editia de aprilie ii este cea mai draga si, din punctul ei de vedere, cea mai buna in 5 ani de zile.

Tabu, editia de aprilie

Cu adevarat „selling proposition”. Nu am putut s-o citesc din coperta in coperta, dar recunosc ca am reusit sa citesc ceva mai mult ca alte dati, din alte reviste. Dar mi-au placut cateva lucruri, dintre care mentionez:

1. conceptul grafic de departe de exceptie;

2. ideea de a colecta cu manutele lor (ale membrilor redactiei Tabu) deseuri pentru un pictorial;

3. articolele de responsabilizare sociala, care cel putin pe mine ma fac sa incerc sa traiesc eco : „O lume fara pasari si animale” si „Frumusete inutila”.

Nu mi-am pus problema pana acum ca „anual, intr-un cos de gunoi obisnuit se gaseste destula energie cat pentru a incalzi apa pentru a face 500 de bai, 3500 de dusuri si pentru a tine televizorul aprins 5000 de ore” (sursa: Tabu, editia de aprilie). Asa cum nu mi-am pus problema ca as face risipa de apa, pana cand nu am citit Dune.

Trec asadar Tabu de aprilie la lectia de eco. Si ma gandesc ca poate voi mai cumpara, macar din cand in cand, cate o revista.

UNPR – un proiect pe coltul mesei

Nu stiu daca si cat de mult au muncit pentru ca proiectul „Uniunea Nationala pentru Progres Romaniei” sa aiba un start bun, insa impresia pe care mi-am facut dupa „primele zile ale UNPR-ului este ca s-a lucrat putin in graba si pe coltul mesei.

Mai intai de toate am o problema cu numele ales pentru noul partid de centru-stanga. Nu este un nume deloc „catchy”. Nu este sonor, nu este la indemana, nu e simplu de asociat pentru a-l retine si a-ti aminti spontan de el. Ca urmare, va fi nevoie de exercitiu din partea cetateanului sa il identifice pe scena politica. O vreme buna cred ca va fi mai usor recunoscut ca „partidul independentilor”. Oare degeaba, de-a lungul timpului, partidele si-au schimbat denumirile in sensul simplificarii lor? oare nu s-au gandit sa faca o mica cercetare de piata electorala sa vada in ce masura acest nume ar avea sanse de succes?

O alta problema este aceea ca este un nume confuzant. Tot UNPR se prescurteaza si Uniunea Nationala a Patronatului Roman. Sa nu stea chiar nimeni din grupul sau „imprejurimile” independentilor sa verifice daca, de exemplu, numele de domeniu web unpr.ro este sau nu disponibil? Sa nu se intrebe daca mai exista o entitate „UNPR” care le-ar putea face vreun deserviciu de imagine (nu este cazul Uniunii Nationale a Patronatului Roman? Uitandu-ma pe programul lor politic mi-a venit in minte varianta de denumire „Partidul Progresist”. Un nume mai curat, mai usor de retinut, nu neaparat mai serios dar parca sugerand mai multa maturitate politica decat o „uniune”.

Culorile partidului vor fi albastru si rosu. Se gandesc oare UNPR-istii sa dizloce electorat nu doar de la PSD dar si de la Steaua?

O alta „traznaie” care mi-a atras atentia este aceea de partid cu 3 presedinti. Nu stiu daca este formula sigura de conducere sau doar formula probabila (sper, pentru ei, sa fie doar formula probabila). Ca sa ma explic: am citit ca sursele ar fi declarat pentru Mediafax ca UNPR l-ar putea avea ca presedinte pe fostul social-democrat Marian Sarbu, presedinte executiv ar putea fi Gabriel Oprea, iar Cristian Diaconescu ar urma sa detina functia de presedinte de onoare. Cum, doar 3 presedinti? Adica de ce nu mai multi? Adica de ce sa nu fie toti fondatorii presedinti de cate ceva?  Din pacate este hilar si arata mai degraba ca partidul s-a nascut pentru a rezolva niste frustrari.

De la Ioska de pe blog (pesurse.ro) aflu ca Partidul Socialist European refuză afilierea Uniunii Naţionale pentru Progres din România. Nici nu imi vine sa cred ca au mers asa de repede sa ceara afiliere. Inteleg ca un posibil accept le dadea o baza de credibilitate (pe plan extern, nu intern).  Dar mi se pare greu de crezut ca PSE i-ar primi cu bratele deschise, daca nu ar vedea clar plus  valoarea prin aceasta afiliere. Ori fiind o „constructie” la inceput plus valoarea trebuie confirmata.

Sunt curioasa cum s-au gandit sa capteze electorat de la PSD si chiar de la PDL. Inteleg ca Gabriel Oprea a exclus participarea lui Octav Cozmanca la proiectul UNPR. Recunosc ca m-am gandit ca pentru a creste masa critica partidului UNPR ar putea recurge la Cozmanca. Vom vedea daca pana la urma „dezicerea” independentilor de acesta se va confirma.

Acum studiez programul politic al partidului. Voi reveni in curand pentru a scrie ce am inteles eu, elector cu vederi ce e drept mai de dreapta, din acest program politic. Pana si asta ma confuzeaza: conceptul „progresist” asociat unui partid cu oameni de stanga.

RIP Carmen Ramona Caciu

Mi se pare trist si nedrept sa aud ca cineva tanar s-a stins din viata. Mi se pare tragic si revoltator ca factori agravanti, care sa duca la acest deznodamant, sunt pe de o parte stresul si oboseala cauzate de munca excesiva, iar pe de alta parte sistemul sanitar romanesc cu toate belele lui. Mi se pare insa ca trebuie sa tragem un semnal de alarma ca inainte de orice repros am face oricui noi trebuie sa incercam sa avem grija de noi.

Am urmarit ce-a spus presa despre moartea prea tinerei Carmen Ramon Caciu si ce-au comunicat medicii, tot prin intermediul presei. Mi se pare ca primii (jurnalistii) au insistat prea mult in a gasi o vina angajatorului, iar cei din urma (medicii) au facut toate eforturile ca acuzatiile sa nu se abata asupra lor (fara insa a culpabiliza angajatorul tinerei). Nu sunt in masura sa ma amestec in clarificarea cauzelor decesului, dar cunostintele mele de profan preocupat de medicina, sanatate si viata sanatoasa ma determina sa acord credit medicilor, care spun ca o afectiune a inimii a fost problema principala. Simt insa nevoia sa spun ca in lupta pentru supravietuire, pe care o dam de cand ne-am nascut, aliatul ne este preocuparea noastra fata de noi. Ma gandesc ca totusi Carmen ar fi putut sa refuze anumite responsabilitati la munca sau sa aleaga sa schimbe jobul, ar fi putut sa ceara sprijin celor apropiati atunci cand s-a simtit extenuata si poate ar fi putut fi mai atenta la niste semnale, pe care probabil organismul le-a dat. Ma gandesc ca fiecare dintre noi poate evalua ce este mai important, ce merita sacrificat si ce nu, ce merita amanat si ce nu. Si poate indrazni mai mult, atunci cand vine vorba de propriile nevoi.  Ar merita sa incercam sa nu fim prizonierii propriilor temeri (ca poate pierdem un job, ca poate nu gasim usor alt job…) sau nevoii de siguranta si confort. Ar merita sa ne iubim mai mult si sa ne ingrijim mai mult.  Ar merita sa pretuim mai mult viata si lucrurile marunte din care e facuta. In fond, oricat de cinic suna si este, din viata scapa cine poate. Sau in viata scapa cine poate.

Si au fost bloggerii la Congresul PNL

Pentru ca PNL a raspuns pozitiv apelului-campanie „Invitati bloggerii la evenimente politice” Congresul PNL a avut printre invitati si bloggeri „acreditati”, aproximativ 15 la numar, din cate citesc intr-un post al lui Cristian Andrei. Curioasa din fire, am citit si eu  mare parte a relatarilor (tot in postul lui Cristi am gasit referinte catre paginile cu pricina) , si mi se pare ca unele scrieri sunt mai robuste, alte mai degraba intra la categoria „incercari”. Oricum, este un inceput important.

Bloggerii la congresul PNL (poza preluata de pe blogul lui Paul Aparaschivei)

Cred insa ca pentru succesul campaniei nu este suficient un efort de promovare, asa cum nu sunt suficiente  invitatiile si participarile in sine, la evenimentele politice. Valoarea campaniei va creste in masura in care, prin comentariile lor, bloggerii vor face concurenta jurnalistilor.  Asta inseamna ca relatarile si comentariile ar trebui cel putin sa para serioase, chiar daca sunt scrise sub forma de pamflet si ar trebui sa transmita informatii (nu sa le lase sa se subinteleaga). In masura in care cititorii bloggerilor „comentatori politici” vor gasi o alternativa la cele prezentate in massmedia sau isi vor largi perspectiva asupra unui subiect politic cu ceea ce comenteaza bloggerii sau vor putea valida informatia prezentata de surse jurnalistice se va putea spune ca acest demers merita. Altfel, ma tem ca scrierile de pe blog vor ramane doar sub eticheta de „pagina de jurnal personal”.

Daca vreti sa cititi cate ceva despre Congresul PNL vazut in blogosfera va propun „notitele” lui Adi Zabava sau pe cele ale lui Paul Aparaschivei.  Altfel,  mai multe linkuri catre relatari de la congres gasiti in postul lui Cristian Andrei.